Eunice

Si Eunice isi pleca fruntea pe al sau piept,
Al lui Petronius.
Parul lung, buclat, roscat ii cadea-n falduri
Pe umerii goi, pe marginea de pat.
Bratele-i subtiri zaceau, si ele, pe langa corp.
Rochia diafana ii impresura trupul, precum o mantie fara sens.
In vas curgea sangele rosu;
In vas, sangele lor semana cu vinul iubirii.
Ochii ei se stinsera etern, dar nu-nainte de ai lui.