ne vedem in mai, in acelasi loc

trebuia sa scriu ceva

pentru ca am scris in fiecare mai

din fiecare an

dar acum nu stiu

ce-as mai putea spune

cand gurile-s mute

si noptile prea largi

ca sa le pot cuprinde cu vorbe

in luna mai

ninsoarea nu mai vine de la plopi

ca altadata

in luna mai

ma autodistrug

pana imi doresc sa fi fost cel mai bun prieten al meu

de fiecare data cand m-am amagit singura

ca esti

ca suntem

prieteni

iubiti

sau ce naiba puteam fi noi

……………………………….

in mai e greu sa mai respir

dar eu ma prefac ca doar imi tin respiratia

si zambesc in fata ta

ca oricum nu meriti nimic

nu ma merit eu pe mine

si crezi ca o faci tu?

nu ma mai obliga sa ma fac inteleasa

tu chiar nu ma-ntelegi deloc?

daca tu crezi ca e usor sa adorm cu ale mele

atunci du-le tu

iar daca tu ma judeci

sau daca nu ma iubesti

tacerea mea o sa te loveasca-n fata

si n-o sa mai vrei tu sa stai aici

oricum nu voiai

oricum nici eu n-am crezut asta vreodata

…………………………………..

Ramas bun pana la anul

 

pentru Mai, cu drag,

Un suflet gol

988328_569142806467465_1070952861_n-980

 

Cerul din calcaie

Cred c-am incetat sa mai fiu persoana de-altadata,
Caci melodii crunte nu ma mai trezesc
Din lunga mea visare.
O visare grea, dar secata de substanta,
Ce, odata, imi era hrana si apa.
Nopti nedormite la miez de alta zi,
Umbre prelungite, pe perete,
Maini intrerupte din a se mai tine strans,
Buze decolorate, ce nu mai saruta alte buze,
Uscate de saliva, frante in cratere,
Unde rujul abia s-a mai adunat.
Suflete pierdute in fapte spurcate,
Ganduri ce le stiam si ieri,
Gesturi anchilozate, din degete degerate,
De prea mult frig. De frigul din mine.
Ce-a fost atunci nu mai este.
Ce-am adunat s-a risipit,
Precum se risipeste soarele printre norii abundenti,
De pe cerul lipit de calcaie.
 
Am incetat a mai fi eu insami,
Fiind eu insami, prea mult timp.
23115-sunset-above-the-clouds-1920x1080-nature-wallpaper

Am avut odata un cosmar

Eu nu sunt din Titan,

Ba sunt soldatul care,

Din lupte mii si psihologice,

A inceput sa aiba niste vise.

Si-au inceput asa, usor, usor,

Zi dupa zi, noapte de noapte,

Pana ce am capatat ceva presimtiri urate.

A fost cosmarul primul in care

Priveam un barbat barbar

Ce furase niste pahare si se impleticea fugind cu ele.

M-am minunat de el,

Ca nu-l recunosteam de undeva.

Dar parca era de-aievea.

Si asa ma trezeam, zi dupa zi, noapte de noapte,

La inceput tacuta, apoi cam trista,

Ca mai apoi sa ma inec in lacrimi ce-mi udau trupul tremurand.

Dar Dumnezeu mi s-a aratat la un amurg.

Si-am decis sa-l iert pe acest barbar.

Si l-am iertat mereu, mereu,

Dar el tot cotrobaia prin visele mele.

Fara sa inteleg ce este acela un destin de copil,

M-am vazut nevoita sa ma mut din mult indragita mea camera, plina cu jucarii.

Am aruncat credinta la gunoi

Si-am mers prin noapte dibuind drumul cu pietris.

Nici macar nu trecuse un mileniu pana atunci,

Ca eu si incepusem sa privesc soarele pe o fereastra noua.

window

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ma simteam singura.

Asa ca am plantat un trandafir, de drag si dor.

A doua zi mi s-a facut foame si-am plantat un mar sau doi.

Dar in camera cea noua se facuse deodata asa un intuneric stins,

Ca mi-au trebuit trei ani sa gasesc o urma de lumina.

Si cate lumanari si-au scurs ceara pe mainile mele firave,

In cate opaite am suflat seara, la culcare…

Sau cand imi scriam poezia.

Naiva, trimiteam scrisori de salvare spre Nicaieri…

Spre Nicaieri mi-am agatat speranta un set de ani de ghinion,

Ca o colega imi sparsese oglinda in care imi aranjasem rochia la banchet.

Dar am pastrat aproape, in sufletul meu mic, Mangaierea Suprema…

Putin in urma, in poveste,

Cu trei ani inainte de toate aceste’,

Inima incepuse a-mi bate intr-un mod ciudat, de neinteles pe deplin.

Ah, si cum imi batea, nebuna, ca-ntr-un clopot!

Ca un clopot de la inmormantare. Si asa avea sa fie…

Cosmarul…

Cosmarul cu barbarul hidos se adancea in viata mea,

Zi dupa zi, noapte de noapte…

Dar a doua zi zambeam strident si nimeni nu lua urma cearcanelor mele.

Ah, si cate aplauze primeam! Cate ovatii!

Si cum ma inchideam in tacerea dezamagirilor traite,

Fara sa cred un cuvant din ce-mi spuneau ei!

Dar, in a treia zi de la moartea Imparatului, l-am vazut din nou.

Mi se parea un sfant cu fata trasa,

Asa cum eu, demult, il pictasem in gand.

Urmandu-i calea, dupa trei zile si trei nopti, m-a cunoscut.

Si parca asa a fost scris in Cartea Cartilor

(Caci chiar si eu am un destin, desi sunt muritoare)

Ca, dupa ce mainile noastre se vor fi atins intaia data,

Sa zac intr-un vis frumos, cu flori de matase ce scancesc usor lovind pamantul cald al serii.

flowers

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasaritul urmator ma gasea pe drum, alaturi de sfantul cu fata trasa.

Si-am mers mult, ca eu nu am vrut sa o luam pe pajistea de iarba verde,

Ci am luat-o prin desert. Si dupa ce am tot mers, mi s-a facut sete.

Dar era prea liniste sa cer.

Si-am mai mers ceva zile si nopti, pana am obosit.

O amorteala mi-a cuprins trupul uscativ si-am ametit,

Si, fara de puteri fiind, m-am lovit de o piatra rece. Si-am avut un vis…

Se facea ca deschisesem poarta unui cersetor.

Si mi se facuse mila de el, vazandu-l in necaz.

L-am primit, deci, in curtea mea, povestindu-i cate in luna si in stele.

I-am aratat florile mele, i-am oferit un trandafir rosu, precum e sangele,

Si doua mere i-am mai dat, din merii mei de aur.

Si foarte mult s-a bucurat acesta.

Si mi-a jurat sa puna trandafirul intr-o vaza faurita de un mester mare,

Numai din otel, cu increstaturi cum nu s-a mai vazut,

In apa vie, in apa moarta,

Sa nu se ofileasca-ndat’.

Plecand de la mine, insa, i-a iesit in cale

O pasare maiastra, cu pene lungi, viu colorate,

Ce lin curgea pe cer, precum o tanara domnisoara intr-un vals.

Image

Atras de pasarea maiastra, cersetorul meu ii oferi acesteia trandafirul.

Dar pana sa vina la mine sa ma implore,

Eu il voi fi iertat demult…

Visul s-a sfarsit, iar eu singura eram in toata pustietatea aceea.

Ma aflam, se pare, in mijlocul celui de-al doilea Nicaieri.

Si-am inceput sa plang ca un copil ranit la genunchi in fuga lui nebuna.

Dar cine stie ce are sa fie mai departe…

Ajunsa inapoi acasa, am adormit ostenita.

Si-n noaptea aceea am visat mult, mult de tot…

Dar barbarul imi tulbura, in continuare, noptile cu luna plina.

Ah, barbarule, daca nu m-ai mai gasi in somn,

Ca Dumnezeu nu ma aude, iarasi,

Si nici Mangaierea nu-mi mai poate alina durerea!

Ah, nu ti-a ajuns capul meu plecat,

Timp de-un ghinion de ani,

Pe perna pangarita de sangele tau rece?

Barbarul copilariei mele, m-ai omorat si zi si noapte, incet, mereu,

Si lacrimi arse am varsat, ca nu ai mai plecat din visele mele.

Niciodata. Niciodata.

Image

Verlanul inimii mele

Image

Am inceput sa ma joc cu inima mea

Si am impresia ca tot ce fac e s-o ranesc.

Imi bat joc de ea si, daca n-as sti,

Aşkrede* ca e ceva normal.

Se pare ca am invatat prea devreme sa fac exercitii de inversiune,

Ca observ cum totul imi iese pe dos.

E ceva ce are legatura cu inima personala:

I-ni-ma. Da-mi verlanul pentru asta.

Da, este mania. Daca am nimerit-o, daca stii tehnica,

Monsieur, apporter du réconfort à l’âme.

Mania, manii, mania de a iubi pe ghicite.

Pe nevazute. Pe dibuite.

De a iubi inimi castrate de sentimente.

De a iubi inimi prea lente.

*aşk = turc. dragoste, iubire

I-a trecut frumusetea

E dubios si are ceafa lata,

E baiatul care m-a iubit odata.

Si tine de mana o fata hidoasa,

E fada, e hada, nu-i deloc frumoasa.

Ei se-ndreapta spre mine,

Si-i observ mai bine:

Mi-e teama ca-i pierd din vedere,

Si-mi caut putere sa-l infrunt.

Il pun la pamant cu o privire,

Candva, prin iubire…

Pe langa mine, cu capul plecat trece.

Sa plece!

Si, vrand-nevrand,

Ii blestem in gand.

Image

In spatele perdelutei de stele

Perdeluta de stele e in masina de spalat

Ca s-a murdarit de nopti de funingine

Si nu ma lasa inima s-o spal

De teama sa n-o decolorez.

Geamul sufletului meu e gol acum,

Fara perdeluta de stele

Toti ma vad goala din drum

Atunci cand ma schimb de ganduri.

Sunt pudica si ma fastacesc

Lasand, total accidental, sa-mi alunece de pe trupul ingustat

Rochia de matase.

Simt toti ochii straini atintiti asupra goliciunii mele

Si sting lumina mintii mele ca sa nu mai fiu jenata.

Ametesc si cad langa pat,

Unde ma lovesc de piciorul demonului din intuneric.

Ma sperii atat de tare,

Ca ma ridic si alerg spre usa.

Dar e zavorata si nu mai am putere.

Ma uit in urma, Demonul a plecat.

Poate a fost doar imaginatia mea.

Scot perdeluta de stele din masina de spalat

Si o pun la geam, murdara.

Dar n-am cu cine sa-mi impartasesc visele…

Lacrimile imi raman in stomac.

Adorm ostenita de prea mult necaz.

stelute

Curtezana asteapta

Noaptea se-asterne peste viata

Precum rimele pe hartie

Si Ea apare, de nicaieri, alergand.

Faldurile-i ating pamantul avid de freamatul iubirii ei.

Privirea-i nedumerita fura gandirea poetilor

Si parca-ntreaga suflare isi tine respiratia mult, mult, c-ar parea moarta.

Mainile fetei cuprind o floare, a carei frumusete paleste imediat.

E curtezana. Ai spune ca iubeste dar are trupul istovit de anonime sarutari.

Ce-ascunzi in suflet, draga iubita a tuturor?

Parul tau rosu iti inveleste ochii albastri, plini de tristete,

Precum se lasa asfintitul sangeriu peste lume.

Ah, frumoasa curtezana, ai vrea sa-l vezi pasind pe coridorul rece,

Sa te sarute ca si cand doar buzele tale exista.

De ce sa mai visezi?

Tu vei fi murit demult in rochia-ti alba.

Cortina e trasa de-un veac dar el nu te-a uitat.

Curtezana, regina inimii, se pravali, la loc, in mormant.

Eunice

Si Eunice isi pleca fruntea pe al sau piept,
Al lui Petronius.
Parul lung, buclat, roscat ii cadea-n falduri
Pe umerii goi, pe marginea de pat.
Bratele-i subtiri zaceau, si ele, pe langa corp.
Rochia diafana ii impresura trupul, precum o mantie fara sens.
In vas curgea sangele rosu;
In vas, sangele lor semana cu vinul iubirii.
Ochii ei se stinsera etern, dar nu-nainte de ai lui.

Copil prost

sunt un copil prost
care mai crede inca in Mos Craciun,
desi nu l-a vazut vreodata.
sunt un copil neatent
care se loveste de un zid
si tot in el se duce.
sunt un copil zapacit
care uita ziua mamei lui
dar ii aduce flori peste o luna
si-i spune: La multi ani!
sunt cel mai ciudat lucru
care mi s-a putut intampla.
si, prin sufletul meu,
zboara hartiute, in mod haotic,
pe care-s scrise cuvinte mari
precum Iubire, Prietenie, Speranta…

Sunt rege

Pe cand eram un om al strazii,

Fara bani, fara nimic,

Doar inima avand,

Mi-ati dat de pomana minciuni,

Batandu-va joc.

Si-n rasetele voastre,

Am suferit, m-am inecat plangand.

Acum sunt rege,

Sunt legea voastra.

Da, sa fie aspru biciuiti,

Legati in lanturi, zdrentuiti,

Aceia care in ras m-au luat

Punandu-mi in palmele intinse,

In sufletul flamand,

Sperante desarte.

Pe toti care m-au pacalit

Ca viata-i un basm frumos,

Ca dragostea exista,

Ca nimic n-ar fi mai greu decat moartea.

Dac-am murit, n-a durat mult.

Dac-am trait, nu m-a durut?

 

Sarcasm

Sarcasmul s-a nascut dintr-o inima ranita.

Sarcasmul ia in deradere chiar si lucrurile frumoase,

Florile, zorile, tot ce-i fericire.

Caci o inima robita nu mai stie ce-i libertatea

Lumii.

Dar cuvantul o descatuseaza, cuvantul greu

Ii face viata mai usoara.

Sarcasmul s-a nascut dintr-o inima buna.

O domina, dar o si elibereaza.

Sarcasmul e ceva cu care un suflet ranit se bandajeaza

Si uita de toti si de toate.

Nu-i mai pasa.

Dar in adancul inimii mele stiu,

Sarcasmul e doar o grea povara.

Voluntariat

Voluntariat.

Filantropie,

Strangeti bani pentr-o inima oarba.

Voluntariat.

Intr-un suflet mare,

Aranjati sentimente, ca pe bancnotele din portofel.

Maruntul e pentru saraci sau pentru dragoste.

Simt,

Zdrobesc inimi in tramvai.

In particular,

Inima mea e zob.

Dragoste,

Doar un cuvant abstract.

La soare se ofileste bucuria unei inimi oarbe,

Cersetoare de iubire.

Voluntariat.

Trece-ma pe CV.

Peste valuri, peste dune

M-am mirat

C-ai plecat

Dup-un sarut,

Nu mai mult.

Si-ai lasat,

Pe-nserat’,

O fata trista

Cu-o batista

Sa-si stearga lacrima,

Poate ultima…

La apus,

Te-ai tot dus

Pana nu te-am mai zarit,

Pana n-ai mai fost nimic.

Un punct in zare,

Peste mare,

Peste valuri nebune

Si chiar dincolo de dune,

Iubirea mea,

Iubirea ta,

S-au sfaramat.

S-a terminat.

Ah, dac-as muri-n picioare

Ah, dac-as muri-n picioare

Si lacrimi pe-obrazul mamei n-ar cadea,

Mi-e ciuda c-as vrea sa scap de viata, cu viata mea,

Sa nu mai simt cand altii ma fac sa sufar,

Sa nu mai simt cum se scurge durerea-n mine,

In sufletul meu cald.

Mi-e ciuda ca as face-o, c-as muri,

In bratele destinului amar

Ce-n viata ma poarta ca-ntr-un iad,

Ca-ntr-un ocean nemilos ce ma-nghite-n suspine.

Ah, dac-as muri-n picioare,

Macar mandrie-as mai avea

Si m-as uita-n ochii celor care m-au intristat,

Ce m-au tradat, ce m-au uitat.

N-as plange, caci n-as mai avea ce,

Cand sufletu-mi e pustiit de vanturi reci.

Ah, dac-as muri-n picioare,

Sa nu stau umila, in genunchi, in fata ta,

Dragoste desarta, Prietenie – o iluzie, Speranta moarta…

Dar mama, stiu, va plange focuri vii

“Ah, copilul meu din tronul mortii,

De ce-ai plecat asa devreme, ah, asa devreme?”

Pe catafalcul negru-ar sta, etern, doar amintirea mea,

Si-o cruce mazgalita, cu-n nume ce multi in lume-l poarta,

S-ar sterge-n soarele de vara, s-ar ninge-n iarna alba.

Peste inima mea, frunze grele ar cadea,

Dar eu-s usoara, precum e mai nimic…

Ah, dac-as muri-n picioare,

Nimeni pe suflet nu m-ar mai calca.

Ask ve ceza 47 Bolum Muzik

Ah, muzica din Ask ve Ceza…

“Dert doldu tasa doldu gönül kesesi
Baharların yazların çıkmıyor sesi
Gün oldu gece oldu gitmedi yüzün
Çok şey eksik çok şey yarım
Canın yaşlı gözü
Kuru bir ayaz kapımda
Kış kıyamet ah yokluğun
Kaderimin ince süsü, aşkı mum lekesi.
Gençliğim hayrı mı kalır?
Kendi gider adı kalır?
Ah çıksa da izi kalır, aşkı mum lekesi.”

“Inima mea e plina de tristete.

Primavara, vara este liniste.

Zi si noapte eu nu pot uita chipul tau iubit.

Multe lipsesc, multe au ramas neterminate…

Lacrimile nu mi se mai opresc.

Uscat si rece bate in usa mea,

Dragostea lui este ca de ceara.

Tineretea va ramane departe?

Se va duce, doar numele lui va ramane.

Ah, chiar daca trece, va ramane o cicatrice…

Dragostea lui este ca de ceara.”

Virgins should go to the light

O poezie care are ca punct de plecare setul de fotografii cu acelasi nume, semnat Noelia Carballo…

“In spatele sufletului meu se afla

O floare din matase alba, veche,

Ce-acopera, ca un val, trupul meu.

O adiere de vant imi intinde hainele la uscat pe pajistea verde.

Dar goala fiind acum, mai uda ma simt,

Caci valuri de apa ma chircesc usor pe mal

Si-mi aduc genunchii sub sani,

Pe lutul ce-mi mangaie trupul fierbinte.

Caldura ma cuprinde.

Mi-aduc aminte de vantul cuminte,

De norii pribegi deasupra unei flori de matase.

Un strigat usor, un scancet poate,

Si floarea dispare, luata de vant,

Culcata la pamant si nimicita de buze.

A doua zi ma trezeste aceeasi lumina calda de noaptea trecuta…

Virgins should go to the light.”

Spre noapte

Priveam pe geam in timp ce el imi saruta umarul

Si nu-mi dadeam seama unde esti.

O clipa, as fi vrut sa fi fost tu cel care,

Cu mana lui puternica, imi cuprindea mijlocul.

O lacrima desarta isi lua avant pe-al meu obraz

Spre noapte, sa te-anunte durerea mea.

Pe gatul meu uscat curgeau, siroaie, alte buze

Pe care le desfata pielea mea catifelata.

In trupul meu e-adapostit un suflet inlemnit

Neiubit, lovit si parasit.

Dar trupul meu, atat de istovit de tremurul durerii

Pleca, spre noapte, sa te gaseasca.

Ah, nu esti tu cel care-mi alinta mainile reci,

Inerte pe pervaz.

Ah, esti tu cel pentru care eu plang, spre noapte…

Mormantu-i aproape

Se-ntinde tacerea pe toata noaptea mea,

Vazduhul miroase-a durere,

De pamant mi-s lipiti genunchii

Si-astept sa-mi prabusesc trupul de lutul rece.

E semn ca-i mormantul aproape,

Mormant fara cimitir, acoperit de basme neimplinite.

Acum, ca viata se lasa in vale,

Unde ecoul inimii mele-a tacut,

Te las, sa fii al altcuiva,

Sa ma uiti. Caci mormant mi-e inima

De dragoste neagra.

Previous Older Entries