Omul care nu mai are nimic de pierdut e…

Știi că ai trecut prin cea mai dură lecție a vieții tale, atunci când ajungi la o concluzie care îți dărâmă toată gândirea pe care o aveai până la momentul respectiv. Practic, te schimbi cu totul și pornești, ca un nou-născut, pe alt drum, cel mai probabil, unul greu, dar asumat. Pentru că, da, știi, de data asta, ce vei face dacă se va mai ivi o situație de genul. Și ești plictisit, nu mai accepți unele lucruri, vrei doar să nu mai ajungi în situația respectivă, pentru că ești sătul.

Pentru mine, concluzia care m-a izbit a fost că nimic nu îmi aparține, în viață. Nici măcar părinții. Nu „prietenii”, nici chiar hainele pe care mi le cumpăr din banii munciți de mine. Nimic. Nici floarea din vază, nici zâmbetul, nici lacrimile. Am învățat cea mai bună lecție din viața mea: nimic nu e al meu, totul e relativ; acum poți fi cineva și mâine să ajungi cerșetor, azi poți avea un portofel plin cu bani și mâine să ți-l fure careva, să iubești pe cineva pentru care să dai totul, iar mâine să fiți doar alți doi străini, apucând pe drumuri separate.

O spun sincer că lucrurile rele au fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, până acum. Am știut că trebuie să fiu OM și să am mai multă grijă de mine, că doar pe mine mă am. Da, am învățat să pierd, pierzând de atâtea ori. La final, mi-am zis: „Nu am ce să pierd, pentru că nimic nu îmi aparține decât prin conjuncturi de moment”. Doar așa am reușit să fiu fericită, atât cât e posibil, în lumea asta mare și nedreaptă.

Și, ca un bonus… Nimeni nu mă mai poate speria când mă amenință că îmi ia ceva, de ordin material sau nu, deoarece știu că nu am ce pierde. Iar asta mă face un om de temut, pentru cei care înțeleg ceea ce mi se întâmplă.

18921669_10209178380400600_8038552672379611574_n.jpg

O sa vrei?

Știu. Visând atâta vreme cu ochii deschiși la cum ar fi… cum ar fi să întâlnești pe cineva capabil de o iubire atât de profundă, o persoană a cărei privire să te deconecteze de la tot ce e murdar în lumea asta, al cărei zâmbet să te facă să recuperezi tot timpul pierdut până să o cunoști pe EA, a cărei atingere să te abată de la drumul greu pe care ai pornit de unul singur, a cărei îmbrățișare să te facă să te simți ca acasă, al cărei sărut să îți facă inima să pompeze viață, din nou, în vene… atunci ai o clipă de îndoială. Oare poate fi adevărat sau doar îți dorești prea mult să fie? Să îți continui căutarea apăsătoare sau să rămâi?

Dragul meu, cine nu ar vrea să închidă ochii pentru o clipă și să simtă ce doar visa cu ochii deschiși? Tu doar crezi că ne despart atât de multe lucruri, însă, dacă e lună plină și pe cerul tău, așa cum e pe al meu, atunci nu îți fie teamă să te pierzi printre stelele care mă fac să râd, seară de seară. Aș vrea măcar să zâmbești. Măcar să vezi, măcar să crezi…

Așadar, când toate luminile orașului se vor stinge, lasă-mă pe mine să fiu cea care îți luminează nopțile. O să vrei?

18920795_10209163683713192_8736721999888745183_o

Camatar in iubire

Ești mai rău decât un drog. Ești nociv ca tutunul. Mortal, ca doamna în mantie neagră. În lipsa ta, aștern cuvinte de neînțeles pe o foaie orbitor de albă. Sub bluza încheiată haotic, sub piele, în carne, în sânge, ești tu. Oprește durerea si transformă totul în ce aș vrea să fie: o noapte lungă, când, cu părul eliberându-se din strânsoarea unei agrafe de metal, să cerșesc cu palmele larg deschise și să primesc adierile unor mângâieri oprite pe chip, pe trup, pe suflet.

Însă tu ești plecat în gânduri pentru altcineva care nu te vede. Ce folos are totul, când nu primești nimic? Ce folos are o piele fină, ce se întinde, odată cu mișcări senzuale, a unui trup nedorit? Ce realitate are ceva ce nu cred că va exista azi și nici mâine?

In clipa asta, mai trăiesc doar pentru că asta mi-a fost dat să fac, iar tu nu ai aur să acoperi pagubele pe care le-ai produs când, într-o noapte de vară, ochii noștri s-au întâlnit, pentru o secundă din eternitatea asta mare. Îți place să iei pe datorie, dar eu nu sunt un magazin mic, de cartier. Sunt cămătar de iubire; ce nu îmi mai dai înapoi, iau cu forța. Apoi, cu mâini stângace, arunc totul în mare. N-am nevoie de nimic din toate astea: am nevoie doar de tine.

sa ma saruti dulce

Esti bine, nu?

Iubirea ta m-a îmbolnăvit atât de tare, încât zac aici, aproape fără suflare… Am orbit, având ochi doar pentru tine, am rămas fără putere în mâini, strângându-te numai pe tine în brațe, picioarele mele nu mai vor să alerge decât spre tine, buzele mele rostesc doar numele tău, unghiile mi s-au tocit, de cât am încercat să dărâm zidul dintre noi, plămânii mei respiră doar parfumul tău. Le-am îndurat pe toate, doar pentru tine. Dar, acum, că mi-ai sfâșiat și inima din piept, dragul meu, pentru ce să mai trăiesc?

Însă tu ești bine, ah, atât de bine…

fata cu tigara

Da-mi drumul, hai!

În noaptea asta, simt că vrei să pleci, că vrei să-mi dai drumul la mână și să mă lași să cad în golul din sufletul meu. Cu inima bătând ca o nebună și fără să mai pot vorbi, dau ușor din cap, în semn de încuviințare. În urma ta, rămân singură, cu misiunea grea de a le povesti noilor locatari ai casei, ce odată a fost adăpost pentru două inimi care se iubeau, cum a fost.

Le voi spune, începând de pe hol, cum alergam în brațele tale, atunci când veneai acasă. Și mă va durea. Apoi, le voi arăta bucătăria unde găteam tot ce îți plăcea ție. Și mă va durea. Mai departe, le voi arăta sufrageria, unde adormeam în brațele tale, la un film bun. Și mă va durea.

Însă, când voi ajunge la dormitor, le voi spune că am pierdut cheia de la ușă. Nu aș suporta ca doi străini să își trăiască fericirea în patul în care noi doi am schimbat săruturi pasionale, în care am trăit nopți albe, pline de sentimente pe care eu nu le voi uita niciodată. Iar, dacă nu voi avea de ales, îi voi lăsa să intre, dar eu nu voi mai fi acolo. În acel moment, voi muri.

couple goals

Bataie in inima

În timp ce întreg orașul tace, gândurile mele s-au apucat să vorbească. Și, dintr-o discuție normală, au început, ușor, ușor, să se certe între ele. În noaptea asta, am ales să le acopăr cu bătăile inimii.

femeie

Matur fiind

Maturitate… Ne dorim, încă de mici, să fim ca părinții noștri, să creștem odată mari. Avem entuziasmul unui vânat care nu știe că se îndreaptă spre vânător. Timpul… El e cel care ne aduce acolo unde am visat. Ce învățăm, pe parcurs, însă, e faptul că nu tot ce ne dorim e ceea ce ne trebuie și că nu tot ce pare rău chiar e astfel.

De fapt, maturitatea vine când, chiar dacă unii oameni îți greșesc, tu îi ierți. Iar din iertare vine iubirea. Omul e dator să se iubească pe sine însuși și atât. De aici, lucrurile sunt simple: îi vei iubi, cumva, și pe ceilalți, fie că ți-au călcat strâmb, fie că nu. Până la acest nivel, ești doar un copil imatur, care se distrează văzând lacrimile pe care le împinge pe obraji cuminți.

Așadar, niciodată să nu crezi că o persoană nu e în stare să plece de lângă tine, chiar dacă ai fost ok cu ea. Dar de lângă tine să nu pleci niciodată tu.

relatie de iubire

Previous Older Entries