Dumnezeu

Dumnezeu nu cauta sa intoarca binele pe care il faci;

El doar te ia de guler si te zguduie imediat ce ti-ai calcat camasa curata,

Te-mpinge chiar cand te-ai ridicat de prin clisele scarboase

Si-ti palmuieste fata, pana strigi, pana-ti urli tot oxigenul din plamani si mori.

Dumnezeu, Creatura Suprema, iti promite Casa Lui din Ceruri,

Dar, pe Pamant, cersesti mila de la altii, tot niste pacaliti, si ei.

El are-o casa, are chiar palat, si slujnice frumoase, ingerasele.

Cu aripile Ii fac racoare, iar tu te lupti cu-o soba neaprinsa de ceva vreme.

Dumnezeu, dragul de El, te vrea la Ceruri sa ti se laude cu-al Sau palat,

Iar tu-ti dai banii prin biserici fara varf, in care te rogi frumos de Dansul

Sa nu te lase-n Iadul plin de lava fierbinte, deoarece zici c-ai pacatuit mult.

El rade. Asta, cand te-aude; in rest, sforaitul Lui le-nfioara si pe nimfe!

Dumnezeu se trezeste nemancat si manios, cand omul rau nu face,

Si, pare-mi-se, da drumul la masinaria Lui mareata,

Ce prinde nemilos pacatosii-n ea si-i seaca de maruntaie, taind capete,

Storcand torsuri slabe sau mai grase, albe sau mai negre,

Pana sangele il strange-n cupa Lui magica, ce preface orice posirca-n vin,

Apoi, Il bea nesatul, murdarindu-se pe barba-I lunga pana la calcaie.

Intre timp, noi, clovnii umili ai acestui circ numit “viata”,

Viermuim, fara-ncetare, incoace si incolo, pana facem scurtcircuit si ne oprim brusc.

Dumnezeu este calaul ce te-asteapta la cotitura, pedeapsa e specializarea Sa,

Nu-i place nici cand te-ntinzi pe burta-n fata Lui, crezand ca te prefaci,

Dar se supara mai tare daca-ndraznesti a-I cere socoteala:

Te ridica in picioare, ca sa rada de tine, si te tranteste inapoi, ca sa-ti stii locul!

Pe vecie…